Aceast articol e despre tata. E despre iertatre si despre acceptarea celui mai puternic model de masculinitate pe care l-am avut in viata.

Model pe care nu am fost capabil sa il accept atatia ani de zile din cauza traumelor…

Relatia mea cu tatal meu nu a fost cea mai potrivita pentru mine ca si copil. In mai toata perioada copilariei mele, tatal meu a fost absent fiind mai tot timpul plecat la munca in strainatate. Ca si copil la acea vreme, am judecat asta ca fiind un abandon. Lucru care m-a afectat pana in ziua de astazi.

Mai tot timpul il simteam pe tata distant si rece. Ma simteam adesea neiubit si abandonat.

Am avut nevoie de zeci de ore de terapie, sute de ore de coaching, sute de ore de cursuri si mii de ore de lucru cu mine ca astazi sa inteleg. Sa inteleg ca dragostea lui pentru mine era nemarginita. Felul in care mi-o transmitea nu era inteles de mine, din pacate. Toata munca, toate plecarile lui in strainatate departe de familie, toate sacrificiile si toate lucrurile care sa straduit ca eu si familia mea sa le avem, INSEMNAU IUBIRE!

Eu am fost mult prea orb in toti acesti ani ca sa vad, ca sa constientizez…

In ultima parte a vietii lui tatal meu s-a imbolnavit de alcoolism. Lucru care i-a adus o ciroza grava si intreg sistemul nervos distrus.

In ultimii sai ani din viata a fost o povara pentru familie. Am trait in teroare atat eu cat si mama mea si fratii mei (atat cat au mai stat pe acasa). Certuri, reprosuri, scandaluri zi de zi, cu care mai lucrez si astazi pentru a le vindeca.

Ajunsesem sa il urasc pe tata. Desi nu am mai zis asta la nimeni, in 2015, cand a murit eu m-am bucurat. Acesta a fost unul din secretele mele pe care nu l-am zis la nimeni niciodata. Ca de, asa ceva nu se face. Nu se zice. Ca ce o sa zica lumea. Cum sa simti asa ceva?

Am avut nevoie sa accept asta ca sa pot ierta.

Ura e un sentiment natural si insusi reprimarea ei o face sa fie si mai toxica pentru suflet. Ma iert pe mine ca am simtit asta si acept ca ceea ce am simtit a fost in totalitate natural si potrivit la acel moment…

Din pacate tata nu a stiut cum sa faca fata durerilor vietii altfel decat refugiinduse in alcool. Asta nu il face neaparat un om rau asa cum credeam eu!

Tatal este principalul model de masculinitate pentru baieti care urmeaza sa devina barbati. Tatal este cel de la care copilul (baiat) invata sa iubeasca, sa ofere iubire, sa primeasca iubire, sa se iubeasca pe el insusi. Daca relatia cu tatal este una nevindecata niciuna din toate aceststea nu poate fi exprimata intr-un mod sanatos. Eu insumi am fost incapabil sa iubesc ani de zile pana sa incep procesul de vindecare a relatiei cu tatal meu.

Astazi am ajuns la a zecea “foie de ceapa” in tot acest proces in care am constientizat si acceptat modelul de masculinitate oferit de tatal meu. E extraordinar ce simt.

Iti multumesc, tata, ca ai fost alaturi de mine si de familia noastra in felul tau, ca ne-ai crescut, ca ne-ai protejat si ca ne-ai educat cum ai stiut tu mai bine. Iti multumesc pentru modelul extraordinar de barbatie pe care mi l-ai oferit si ca prin felul in care ai fost ai pus o mare caramida la ceea ce sunt eu astazi. Sunt mandru ca am avut un tata ca tine, sunt mandru ca iti mostenesc genele, ambitia, determinarea, puterea, curajul si barbatia.

Dumnezeu sa te ierte caci si eu te-am iertat!

Stiu ca ma privesti de acolo de sus si stiu ca esti mandru de mine. Te iubesc!