Pentru că am observat că vă plac articolele despre blocarea potențialului, am decis să vă mai vorbesc despre un subiect la fel de arzăror.

În urmă cu câteva zile am avut o sesiune de coaching, iar la un moment dat clienta mi-a zis fraza asta: „Simt că știu exact ce am de făcut pentru a merge în linie dreaptă până în punctul în care îmi doresc, dar totuși nu o fac. Prefer să rătăcesc, să ocolesc, dar numai în linie dreaptă nu merg”.

Când locuiam în Germania, iar munca mea era aceea de a transporta mărfuri în diferite locuri, am observat același mecanism. În munca pe care o făceam, cel mai provocator lucru era găsirea destinației. Îmi amintesc cum odată, deși GPS-ul mă anunțase că mă apropii de destinație, eu am văzut punctul de livrare; dar am preferat să îl ignor și să îl mai caut puțin în împrejurimi.

De ce acționam așa?

În interiorul meu simțeam că nu merit ca totul să fie simplu. Simțeam că nu merit să câștig banii ușor. Așa că îmi complicam lucrurile. Mă enervam, mă simțeam neputincios, și nu înțelegeam de ce făceam totul să fie atât de complicat.

Atunci când în interiorul tău simți că nu meriți, ai mereu tendința de a complica lucrurile pentru a contrabalansa. Pentru a gândi că meriți, doar te-ai chinuit atât de mult, nu?

Partea proastă e că, oricât ți-ai pune bețe în roate, te vei întoarce în același punct în care simți că nu meriți și o vei lua de la capăt, dacă nu alegi să schimbi această convingere.

Viața este simplă, dar noi oamenii suntem extrem de buni la a o complica.

Eliberează-te de această convingere, dacă o ai, și deblochează potențialul infinit care se află în tine. Te iubesc!