Când eu nu puneam întrebări, mi-am dat seama că o făceam pentru că nu voiam să par prost.

De multe ori mă aflam în contextul unui curs, iar în momentul în care nu înțelegeam ceva, mă fâstâceam o grămadă până să întreb. „Ce o să spună trainerul?”, „Dacă e prea stupidă întrebarea?”, „Dacă ceilalți o să mă judece?”. Și uite așa ratam eu ocazia de a fi un pic mai deștept. Încercam să maschez un lucru despre mine. Acela că eu, în interior, credeam că sunt prost.

Această credință mi-a adus și lucruri pozitive, de asta am și reușit să îi mulțumesc cu recunoștință în momentul în care ne-am despărțit. Această credință m-a făcut să fiu însetat de cunoaștere și să vreau mereu să fiu deștept. A fost ca un factor motivațional pentru mine pe partea asta.

Acum am ales să fiu motivat de scop și de dorința de a deveni mereu mai bun ca ieri.

Acum, că am disecat cazul meu și am văzut o sursă de unde poate veni această mască a „deșteptului”, vreau să vedem și de unde vine credința că „ești prost”.

Tu ce părere ai, de unde crezi că ajungem unii dintre noi să credem că suntem proști?

În cazul meu, mi-am dat seama că lucrul acesta avea legătură cu momentele din copilărie în care ceilalți mi-au spus sau au insinuat că aș fi prost. Din păcate atunci nu știam că vorbele celorlalți sunt doar reflexia a ceea ce cred ei despre persoana lor. Așa că am început să-i cred când spuneau asta.

Asta se întâmplă când îți dai puterea în mâinile celorlalți. Ei, prin vorbele lor, încep să dețină controlul asupra vieții tale. Ceea ce e trist. Dar nu este capăt de țară, pentru că oricând stă în puterea ta să ți-o iei înapoi.

Așadar, vă invit ca la următorul live să puneți întrebări. Multe și „stupide”, ca o formă de antrenament pentru a depăși această frică de a nu fi judecată. Cum ți se pare?